AcasăStiri generaleSuceava: Bărbat prins sub un mal de pământ; lucra la curăţarea unei...

Suceava: Bărbat prins sub un mal de pământ; lucra la curăţarea unei fântâni în localitatea Pojorâta

O persoană a fost surprinsă, sâmbătă, de un mal de pământ, în timp ce lucra la curăţarea unei fântâni în localitatea Pojorâta, au anunţat reprezentanţii Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Suceava.

Potrivit acestora, bărbatul a fost prins sub un strat de aproximativ doi metri de pietre şi pământ.

‘Sâmbătă, în jurul amiezii, trei bărbaţi lucrau pentru curăţarea unei fântâni, iar malul acesteia s-a surpat peste unul dintre ei. Bărbatul a fost surprins sub un strat de aproximativ doi metri de pietre şi pământ. La faţa locului, s-au deplasat pompierii militari cu două autospeciale cu accesorii specifice acestui tip de intervenţie. De asemenea, ca resurse medicale, au fost alocate un echipaj SMURD şi unul al Serviciului de Ambulanţă Judeţean Suceava’, arată ISU.

În sprijinul echipajelor, la locul evenimentului intervin şi două buldoexcavatoare, de la Comitetul Local pentru Situaţii de Urgenţă Pojorâta.

Citește și:

Activează Notificările OK No thanks