AcasăStiri generaleSuceava: Bărbatul prins sub un mal de pământ la Pojorâta, găsit în...

Suceava: Bărbatul prins sub un mal de pământ la Pojorâta, găsit în viaţă

Bărbatul surprins, sâmbătă, sub un mal de pământ prăbuşit în timp ce efectua, alături de alte două persoane, lucrări de curăţare a unei fântâni în localitatea Pojorâta a fost găsit în viaţă, după o intervenţie a pompierilor din Suceava care a durat opt ore.

Reprezentanţii Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Suceava au transmis că victima, un tânăr în vârstă de 30 de ani, a fost găsită la o adâncime de aproximativ opt metri.

Aceasta era acoperită de un strat de piatră de peste cinci metri înălţime.

‘După aproximativ opt ore de muncă asiduă, pompierii au reuşit să ajungă la victimă. Din fericire, aceasta este conştientă şi cooperantă. În momentul de faţă este evacuată şi va fi preluată de cadrele medicale’, a precizat ISU.

Citește și:

Activează Notificările OK No thanks