Un copil a decedat, luni, după ce a făcut stop cardio-respirator cu o zi înainte, în urma efectuării ritualului de botez la o biserică din municipiul Suceava, în timpul căruia ar fi fost complet scufundat în apă. Bebeluşul în vârstă de o lună şi jumătate a murit în spital la câteva ore după ce a fost adus, duminică, de la Biserica ‘Sf. Constantin şi Elena’ din Suceava, unde avea loc ritualul de botez. Potrivit purtătorului de cuvânt al Spitalului Judeţean de Urgenţă (SJU) Suceava, Dan Teodorovici, bebeluşul a fost găsit în stop cardio-respirator de echipajul SMURD care a intervenit la faţa locului, l-a resuscitat şi apoi l-a transportat la spital. În acest caz poliţiştii au deschis dosar penal, cercetările fiind efectuate in rem, în prezent. Protopopul Doru Budeanu a confirmat că bebeluşul ar fi fost scufundat complet în apă, conform regulilor creştin-ortodoxe, precizând că din discuţia cu preotul care a oficiat botezul a reieşit că în timpul ritualului şi după bebeluşul a plâns, ceea ce însemna că avea semne vitale. AGERPRES / (AS, A – autor: Silvia Marcu, editor: Marius Frăţilă)