Municipiul Câmpulung Moldovenesc găzduieşte, în perioada 13-21 noiembrie, echipa României care va participa, în regim hibrid, la Olimpiada Internaţională de Astronomie şi Astrofizică IOAA – Columbia 2021.
Potrivit directorului ştiinţific al evenimentului, Petru Crăciun, elevii vor veni fizic la Câmpulung Moldovenesc şi vor susţine probele olimpiadei, fiind monitorizaţi video de Comitetul de Organizare Internaţional.
În acest an, România participă cu două echipe formate din câte cinci elevi, cei mai buni din ţară, doi din judeţul Suceava, coordonaţi de trei lideri de echipă.
Selecţia celor două echipe s-a realizat în urma desfăşurării Olimpiadei de Astronomie şi Astrofizică a Universităţii ‘Ştefan cel Mare’ din Suceava care a avut loc la Suceava în perioada 26-29 iulie 2021.
După terminarea fiecărei probe, lucrările scrise ale elevilor vor fi scanate şi trimise prin intermediul internetului în Columbia, unde vor fi corectate de Comitetul Ştiinţific format din oameni de ştiinţă din ţara organizatoare.
IOAA este un eveniment anual pentru elevii de liceu cu performanţe ridicate din întreaga lume.
Înfiinţată în Thailanda în 2007, această olimpiadă a fost iniţiată de cinci ţări – Thailanda, Indonezia, Iran, China şi Polonia, cu scopul de a răspândi astronomia în rândul elevilor de liceu şi de a stimula prietenia între tinerii astronomi la nivel internaţional.
În anul 2014 Romania a organizat la Suceava a opta ediţie a Olimpiadei Internaţionale de Astronomie şi Astrofizică la care au participat 44 de echipe din 37 de ţări.
La IOAA-2021- Columbia (14-21 noiembrie 2021) participă 63 de ţări de pe toate continentele.
Din cauza pandemiei, fiecare ţară participantă la această olimpiadă a convocat lotul reprezentativ într-o singură locaţie, iar subiectele pentru olimpiadă vor veni din Columbia.
Elevii monitorizaţi audio-video vor susţine următoarele probe: 1) Analiză de Date (3 ore), 2) Fizica Soarelui (2 ore), Proba Teoretică (5 ore), Proba pe echipe (30 de ore) şi Proba de planetarium (45 de minute).
Primăria municipiului Câmpulung Moldovenesc a subvenţionat cazarea şi masa lotului României la un hotel din zonă, în perioada 13-21 noiembrie.
Colegiului Silvic Bucovina şi Colegiul Naţional ‘Dragoş Vodă’ din Câmpulung Moldovenesc au realizat materiale promoţionale, logistica, organizarea timpului liber pentru lotul României la IOAA-2021, iar profesori voluntari s-au implicat pentru buna desfăşurare a probelor scrise.
Universitatea ‘Ştefan cel Mare’ din Suceava şi Societatea Ştiinţifică Cygnus – centru UNESCO s-a implicat în organizarea IOAA-2021, Columbia (14-21 noiembrie 2021).