Vicepreşedintele Consiliului Judeţean Suceava, Niculai Barbă, a anunţat, vineri, că Cetatea de Scaun a Sucevei va fi deschisă pentru vizitare în perioada zilelor libere de Anul Nou.
El a precizat că obiectivul istoric va fi deschis în zilele de 31 decembrie 2022, 1 şi 2 ianuarie 2023, între orele 10,00 şi 17,00, cu eliberarea biletelor până la ora 16,00.
‘Sunt aşteptaţi să ajungă aici cât mai mulţi dintre cei care au ales Bucovina pentru a fi în vacanţa de la trecerea dintre ani. La stabilirea acestui program am avut în vedere interesul manifestat de vizitatori şi în anii din urmă pentru această perioadă, iar acum cu atât mai mult cu cât datele preliminare privind numărul vizitatorilor de peste an sunt foarte bune’, a spus vicepreşedintele CJ Suceava.
Potrivit acestuia, Bucovina este plină de turişti în această perioadă a sărbătorilor de iarnă, iar pensiunile sunt ocupate 100% de Revelion.
‘Adresez invitaţia turiştilor de a include în programul acestui sejur şi o vizită la Cetatea de Scaun a Sucevei. Porţile Cetăţii vă sunt deschise. O vizită la Cetatea lui Ştefan cel Mare va fi încă un moment de neuitat trăit în Bucovina. Le mulţumesc sucevenilor şi turiştilor din ţară şi de peste hotare, tuturor celor care au ales să ne treacă poarta la Cetate, pentru a ne vizita, pentru a participa la evenimentele organizate aici. La final de an mulţumesc şi întregului colectiv de aici, pentru tot efortul depus, cu suflet şi profesionalism’, a transmis Niculai Barbă.