Colegiul Militar ‘Ştefan cel Mare’ din municipiul Câmpulung Moldovenesc şi Colegiul Tehnic din municipiul Rădăuţi intră în scenariul roşu de funcţionare, iar cursurile se vor desfăşura doar online. Decizia a fost luată în şedinţa Comitetului Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă (CJSU) Suceava de joi, în care s-au reanalizat scenariile de funcţionare ale unităţilor de învăţământ din judeţ. La Colegiul Militar ”Ştefan cel Mare” din Câmpulung Moldovenesc au fost depistate două cazuri de infecţie cu SARS-CoV-2 în rândul profesorilor, dar şi 23 în rândul elevilor. În ceea ce priveşte Colegiul Tehnic din municipiul Rădăuţi, au fost depistate pozitiv la noul coronavirus trei cadre didactice şi un elev. Totodată, CJSU Suceava, a decis că purtarea măştii de protecţie, astfel încât să acopere nasul şi gura, este obligatorie pentru persoanele care au împlinit vârsta de 5 ani, prezente în spaţiile publice deschise, cum ar fi pieţele, târgurile, zonele de aşteptare (staţiile de autobuz, peroane şi alte asemenea), esplanadele, zonele în care se desfăşoară serbări publice sau pelerinaje, exteriorul obiectivelor turistice, zonele pietonale, comerciale şi în proximitatea instituţiilor de învăţământ, până la o distanţă de 50 m de intrarea în perimetrul şcolii, în toate unităţile administrativ-teritoriale din judeţ.