Doi candidaţi care s-au prezentat la prima probă a examenului de Bacalaureat, la Limba şi literatura română, au fost eliminaţi pentru tentativă de fraudă, a informat, luni, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului Şcolar Judeţean (IŞJ) Suceava, Cezar Anuţei.
Potrivit IŞJ Suceava, cei doi candidaţi eliminaţi sunt de la Centrul de examen din Siret şi aveau asupra lor telefoane mobile, unuia sunându-i telefonul în timpul examenului.
Sursa citată a precizat că ambii candidaţi eliminaţi nu vor mai putea participa la următoarele două sesiuni ale examenului de bacalaureat.
La prima probă scrisă a examenului naţional de bacalaureat din sesiunea iunie-iulie 2021, la Limba şi literatura română, au fost prezenţi 4.688 de candidaţi, reprezentând 96,97% din totalul celor înscrişi la această probă.
Contestaţiile pot fi depuse/transmise în aceeaşi zi, în intervalul orar 12,00-18,00, inclusiv prin mijloace electronice.
În această situaţie, candidaţii completează, semnează şi depun/transmit prin mijloace electronice şi o declaraţie-tip în care se menţionează faptul că au luat cunoştinţă că nota acordată ca urmare a soluţionării contestaţiei poate modifica, după caz, nota iniţială, prin creştere sau descreştere.
Pentru candidaţii minori, declaraţia-tip este semnată şi de către părinţii/reprezentanţii legali ai acestora.
Primele rezultate vor fi afişate în data de 5 iulie, până la ora 12,00, iar cele vor fi făcute publice în data de 9 iulie.