AcasăStiri generaleSuceava: Doi migranţi din Bangladesh, prinşi în zona Brodina de poliţiştii de...

Suceava: Doi migranţi din Bangladesh, prinşi în zona Brodina de poliţiştii de frontieră

Doi migranţi din Bangladesh au fost prinşi în zona frontierei cu Ucraina, pe raza localităţii Brodina, fiind cercetaţi pentru trecere frauduloasă a frontierei de stat, a informat, luni, purtătorul de cuvânt al STPF Suceava, comisar şef Ilie Poroch Seriţan. Potrivit sursei citate, poliţiştii de frontieră suceveni au depistat, în apropierea frontierei de stat, doi bărbaţi din Bangladesh, care au încercat să treacă ilegal graniţa din Ucraina în România, cu intenţia de a ajunge în vestul Europei. Purtătorul de cuvânt al STPF Suceava a precizat că ambii migranţi au fost prinşi duminică, la aproximativ 500 metri de frontieră, pe direcţia localităţii Brodina şi, pentru că niciunul nu-şi justifica prezenţa în zonă, au fost conduşi la sediul Poliţiei de Frontieră. În cadrul verificărilor preliminare s-a stabilit faptul că ambii sunt cetăţeni din Bangladesh, cu vârste de 22, respectiv 33 de ani, şi intenţionau să treacă ilegal frontieră din Ucraina în România, cu scopul de a ajunge într-o ţară din spaţiul Schengen. În cauză, poliţiştii de frontieră efectuează cercetări cu privire la săvârşirea infracţiunii de trecere frauduloasă a frontierei de stat, iar în continuare urmează a fi luate măsurile legale ce se impun.

Citește și:

Activează Notificările OK No thanks