Poliţiştii au întocmit dosar penal pentru comiterea infracţiunii de vătămare corporală din culpă în cazul accidentului de la Arbore în care a fost implicat un microbuz şcolar în care se aflau 19 elevi, a informat purtătorul de cuvânt al IPJ Suceava, Ionuţ Epureanu. Totodată, el a spus că se verifică legalitatea transportului public de persoane, în condiţiile în care în documentele justificative microbuzul în cauză era omologat pentru transportul a maximum 15 persoane, iar în interiorul acestuia erau 19 elevi. Potrivit IPJ Suceava, în accidentul produs miercuri la Arbore au fost rănite 23 de persoane, dintre care 19 elevi. Accidentul s-a produs după ce un tânăr în vârstă de 21 de ani, din localitatea Cajvana, nu a păstrat distanţa regulamentară în mers, a acroşat uşor vehiculul din faţa sa, a pătruns apoi pe contrasens, unde a izbit frontal un microbuz şcolar al unui liceu din Cajvana. În urma impactului microbuzul şcolar s-a răsturnat într-un şanţ. Epureanu a precizat că niciun un elev nu a suferit vătămări corporale grave, persoanele cu leziuni mai importante fiind din vehiculul care a pătruns pe contrasens. În prezent, se fac cercetări pentru vătămare corporală din culpă, în acestea fiind implicat şi Inspectoratul de Stat pentru Controlul în Transportul Rutier, deoarece microbuzul era omologat pentru transportul a maximum 15 elevi, dar au fost identificate 19 persoane. După accident, 23 de persoane au ajuns la spital, toate conştiente şi cooperante, potrivit purtătorului de cuvânt al ISU Suceava, Alin Găleată. În acest caz s-a activat planul roşu de intervenţie şi la faţa locului au fost trimise 10 ambulanţe, atât de la Serviciul de Ambulanţă Judeţean Suceava şi SMURD, precum şi o ambulanţă pentru transport victime multiple şi o autospecială pentru descarcerare.