O femeie a fost grav rănită după ce un arbore a căzut peste autoturismul în care se afla în trafic pe DN 17 , pe raza localităţii Iacobeni, a informat purtătorul de cuvânt al ISU Suceava, Alin Găleată. În autoturism se afla o o familie cu doi copii. Potrivit lui Alin Găleată, bărbatul şi ce doi copii au ieşit singuri din maşină şi nu prezintă probleme medicale, dar femeia a rămas încarcerată. La faţa locului intervin pompierii militari cu o ambulanţă SMURD şi o autospecială cu accesorii pentru descarcerare, precum şi un echipaj de la Serviciul de Ambulanţă Judeţean Suceava. Femeia, găsită în stare de inconştienţă, a fost extrasă din autoturism şi i se aplică manevre de resuscitare. În sprijinul salvatorilor a fost trimis şi echipajul SMURD TIM (Terapie Intensivă Mobilă).