Preşedintele Consiliului Judeţean (CJ) Suceava, Gheorghe Flutur, a semnat, joi, certificatul de urbanism pentru înfiinţarea reţelei de distribuţie gaze naturale în comuna Forăşti şi estimează că, în perioada următoare, se va dubla numărul de persoane din judeţ care vor fi racordate la reţelele de gaze naturale. Potrivit lui Flutur, prin realizarea reţelei de distribuţie în comuna Forăşti, vor beneficia de gaze naturale locuitorii din satele Forăşti, Antoceni, Oniceni, Roşiori, Ruşi, Uideşti, Ţoleşti, Manolea şi Boura. El a precizat că aceleaşi documente au fost emise, în ultima perioadă, pentru comunele Rădăşeni, Cornu Luncii, Adâncata, Hănţeşti, Forăşti şi Valea Moldovei sau pentru Zamostea, Zvoriştea (satele aparţinătoare Zvoriştea, Şerbăuţi, Dealu, Buda, Stânca şi Slobozia) şi Bălcăuţi (satele aparţinătoare Bălcăuţi, Gropeni, Negostina) pentru studiu de fezabilitate şi pentru autorizarea lucrărilor de construcţii. ‘După cum se ştie, sunt fonduri pentru introducerea de gaze naturale în localităţile care astăzi sunt încălzite pe combustibil solid. Va fi o bătălie mare pe finanţare, drept care continuă îndemnul meu şi către ceilalţi primari să depună cât mai curând proiectele pentru extinderea reţelei de gaze naturale în localităţile lor’, a spus Flutur, adăugând că în judeţ sunt multe localităţi care aşteaptă gaz metan, în special acolo unde distanţa până la magistrală nu este foarte mare. Totodată, preşedintele CJ Suceava a arătat că se lucrează deja la construcţia magistralei de gaze naturale spre Vatra Dornei şi estimează că, în perioada următoare, ”se va dubla numărul de persoane din judeţul Suceava care să fie racordate la reţelele de gaze naturale”.