Poliţiştii suceveni au confiscat ţigări în valoare de peste 100.000 de lei, în urma unui control în trafic, iar bărbatul care le transporta cu un autoturism a fost reţinut pentru 24 de ore şi introdus în arestul IPJ Suceava, fiind suspectat de comiterea infracţiunii de contrabandă.
Potrivit IPJ Suceava, pe 19 aprilie, în jurul orei 15,25, un echipaj din cadrul Compartimentului Rutier de la Poliţia Municipiului Vatra Dornei, aflat în exercitarea atribuţiilor de serviciu, a oprit pentru control pe strada Argestru din municipiul staţiune, autoturismul condus de către un bărbat în vârstă de 34 de ani, din comuna Balşa, judeţul Hunedoara.
Cu ocazia verificării autoturismului s-a constat că în interior se aflau mai multe cutii din carton despre care şoferul nu a putut da relaţii cu privire la provenienţa acestora, astfel încât s-a procedat la conducerea persoanei în cauză şi a autoturismului la sediul subunităţii de poliţie.
În urma examinării autoturismului în prezenţa a doi martori asistenţi, în interior, respectiv în partea din spate, precum şi în portbagaj, s-au identificat 15 cutii din carton cu 7.500 de pachete de ţigări de provenienţă extracomunitară, cu o valoare de piaţă de 103.749 lei.
În total, în urma inventarierii, a fost identificată cantitatea de 150.000 de bucăţi de ţigarete de contrabandă.
Întreaga cantitate de ţigări a fost ridicată şi confiscată, iar faţă de bărbat s-a luat măsura reţinerii pe o durată de 24 de ore, urmând să fie prezentat la Parchetul de pe lângă Judecătoria Vatra Dornei cu propunere de luare a unei măsuri preventive.
În cauză s-a întocmit dosar de cercetare penală sub aspectul săvârşirii infracţiunii de contrabandă, cercetările fiind continuate pentru stabilirea întregii activităţi infracţionale.