ompierii suceveni au evacuat 13 persoane dintr-un bloc din localitatea Gura Humorului, în urma unui incendiu în unul dintre apartamente, au anunţat reprezentanţii Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Suceava.
Potrivit acestora, la faţa locului au intervenit două autospeciale de stingere cu apă şi spumă şi o ambulanţă SMURD.
”Flăcările se manifestau într-una dintre camerele apartamentului, cu degajări mari de fum. În total, s-au autoevacuat şase locatari, iar pompierii au evacuat alte 13 persoane aflate în imobil. Au ars materiale combustibile din interiorul camerei, iar din cauza fumului şi a temperaturilor ridicate s-au degradat tencuieli şi zugrăveli din întregul apartament, dar şi de pe casa scării blocului’, precizează informarea transmisă de ISU Suceava.
Paramedicii SMURD au acordat primul ajutor medical unei femei în vârstă de 73 de ani, care a suferit o uşoară intoxicaţie cu fum şi un atac de panică. Ulterior, femeia şi-a revenit şi a refuzat transportul la spital.
Pompierii efectuează cercetări pentru stabilirea cauzei probabile de izbucnire a incendiului. AGERPRES / (AS – autor: Cristian Lupaşcu, editor: Marius Frăţilă)