Lumina Sfântă va fi adusă de la Ierusalim, după o pauză de un an, şi va fi oferită credincioşilor în noaptea de Înviere, a anunţat, marţi, vicepreşedintele Consiliului Judeţean (CJ) Suceava, Niculai Barbă.
El a precizat că preşedintele CJ, Gheorghe Flutur, în 2009, a avut iniţiativa demersului de a se aduce la Suceava Lumina Sfântă direct de la Ierusalim.
‘Se continuă astfel iniţiativa preşedintelui Consiliului Judeţean Gheorghe Flutur şi cu binecuvântarea Arhiepiscopiei Sucevei şi Rădăuţilor va fi organizată şi în acest an aducerea Luminii Sfinte de la Ierusalim la Suceava. În acest an restricţiile aflate în vigoare, la această dată, ne permit să organizăm aducerea Luminii Sfinte, în condiţiile impuse de normele în vigoare şi cu respectarea tuturor regulilor specifice situaţiei pandemice actuale’, a spus Niculai Barbă.
Potrivit vicepreşedintelui CJ Suceava, Lumina Sfântă va fi adusă de la Ierusalim de Patriarhia Română, iar un avion în care se va afla o delegaţie condusă de un preot sucevean desemnat de Arhiepiscopie o va aduce de la Bucureşti la Suceava şi va fi împărţită parohiilor conform regulilor stabilite de Arhiepiscopia Sucevei şi Rădăuţilor.
‘Faptul că în acest an se revine la aducerea Luminii Sfinte este un semnal mai mult decât îmbucurător în ceea ce priveşte revenirea la normalitate. Trebuie subliniat faptul că acum suntem în situaţia în care judeţul Suceava, la un an de la începutul pandemiei de coronavirus, se află pe ultimul loc în ceea ce priveşte rata de infectare cu noul coronavirus’, a spus Niculai Barbă.
Totodată, el a anunţat că, pe 27 aprilie, va avea loc sfinţirea troiţei de la Aeroportul ‘Ştefan cel Mare’ Suceava, ce reprezintă scena Învierii Domnului, fiind realizată din în tehnica mozaic.