Suceava, 18 iul/ Agerpres/ – Peste 2.900 de candidaţi s-au înscris în sesiunea de vară a admiterii la Universitatea ”Ştefan cel Mare” Suceava (USV) la programele de studiu de licenţă, forma de învăţământ cu frecvenţă, acesta fiind cel mai mare număr de înscrieri din ultimul deceniu, se arată într-un comunicat transmis, luni, de Biroul de presă al instituţiei de învăţământ.
De asemenea, comparativ cu anul trecut, creşterea procentuală a numărului de candidaţi înscrişi este de peste 10%, precizează sursa citată.
Totodată, programele de licenţă de la forma de învăţământ fără frecvenţă (ID) au atras alţi 236 de candidaţi.
În ceea ce priveşte studiile de masterat, în sesiunea iulie s-au înscris aproape 740 de candidaţi.
Perioada înmatriculărilor va începe miercuri, 20 iulie, şi va continua până pe 27 iulie (fără zilele de sâmbătă şi duminică), urmând ca pe 28 iulie să fie publicate rezultatele finale.
Potrivit sursei citate, indiferent de poziţia pe care o ocupă în clasament, candidatul care se înmatriculează are şansa obţinerii unui loc bugetat.
Acest fapt devine posibil deoarece unii dintre candidaţii plasaţi pe un loc superior vor opta pentru alte programe de studiu din USV, eliberând locul atribuit iniţial. De asemenea, la anumite programe de studiu, primii trei studenţi înmatriculaţi cu taxă vor primi, pentru primul an de studiu, bursă de studiu în valoare egală cu taxa de şcolarizare pe care ei ar trebui să o plătească.
Totodată, studenţii care ocupă, în urma înmatriculării, un loc cu taxă vor putea trece pe un loc bugetat (fără taxă) graţie rezultatelor obţinute pe parcursul şcolarizării, chiar şi în timpul primului an de studiu.
Lista studenţilor care ocupă un loc fără taxă se reface la începutul fiecărui an universitar, pe baza rezultatelor obţinute în sesiunile de examene.
USV va organiza o nouă sesiune de admitere în luna septembrie, înscrierile având loc în perioada 5-12 septembrie (fără zilele de sâmbătă şi duminică) pentru specializările unde nu există probe şi 5-9 septembrie, pentru specializările unde există probe.