Numărul elevilor şi al cadrelor didactice din judeţul Suceava care au COVID-19 este în creştere, ultima raportare arătând că cinci copii şi zece profesori au fost confirmaţi cu COVID-19 în mai multe unităţi de învăţământ preuniversitar. Potrivit Inspectoratului Şcolar Judeţean (ISJ) Suceava, miercuri, situaţia cazurilor de infectare cu noul coronavirus arăta că este vorba despre un elev din învăţământul primar, respectiv Şcoala Gimnazială nr. 4 Suceava, trei elevi de la învăţământul gimnazial, respectiv Şcoala Gimnazială ‘Ion Creangă’ Suceava şi Şcoala Gimnazială ‘Ion Teodorescu’ Cotârgaşi – structură a Liceului Tehnologic ‘Nicolai Nanu’ Broşteni, precum şi un alt elev de la învăţământul liceal – Colegiul Economic ‘Dimitrie Cantemir’ Suceava. Totodată, au fost confirmaţi cu COVID-19 doi profesori de la Colegiul Economic ‘Dimitrie Cantemir’ Suceava, respectiv Şcoala Gimnazială Crucea, precum şi patru educatori de la GPN ‘Luminiţa’ din Siret – structură a Şcolii Gimnaziale ‘Petru Muşat’ Siret. Au mai fost depistaţi pozitiv la noul coronavirus şi patru angajaţi din cadrul personalului nedidactic de la GPN ‘Luminiţa’ – structură a Şcolii Gimnaziale ‘Petru Muşat’ din Siret. În acest context epidemiologic a fost suspendată activitatea cu prezenţă fizică la o clasă de învăţământ primar – Şcoala Gimnazială nr. 4 din Suceava, o clasă de învăţământ gimnazial – Şcoala Gimnazială ‘Ion Creangă’ din Suceava şi patru grupe de învăţământ preşcolar de la GPN ‘Luminiţa’ – structură a Şcolii Gimnaziale ‘Petru Muşat’ din Siret. Cu o zi în urmă, IŞJ Suceava raporta patru elevi şi şase cadre didactice depistate cu COVID-19.