Cea de a XVI-a ediţie a Conferinţei Internaţionale Development and Application Systems se desfăşoară în perioada 26-28 mai la Universitatea ”Ştefan cel Mare” Suceava (USV), evenimentul fiind organizat de Facultatea de Inginerie Electrică şi Ştiinţa Calculatoarelor din cadrul USV.
Potrivit organizatorilor, conferinţa se desfăşoară bianual, începând cu anul 1992.
Din cauza distanţelor prea mari, care în unele cazuri duc la imposibilitatea unora dintre participanţi să ajungă fizic la lucrările conferinţei, ediţia din acest an se va desfăşura parţial şi online.
Comunitatea academică suceveană va avea printre oaspeţi nume importante din domeniul ştiinţific, precum profesorii universitari Nathan Idade la Universitatea din Akron, SUA, Jorge Dias de la Universitatea Coimbra din Portugalia, Ralph Kennel de la Universitatea Tehnică din Munchen, precum şi Detlef Streitferdt din cadrul Universităţii Tehnice din Ilmenau, Germania.
Conferinţa a fost organizată începând cu anul 2014 sub egida IEEE, cea mai mare organizaţie profesională tehnică pentru dezvoltarea tehnologiei şi cea mai importantă voce în acest domeniu, conferinţa oferind cercetătorilor posibilitatea de a-şi pune în valoare rezultatele cercetărilor întreprinse prin apariţia lucrărilor în prestigioasa bază de date IEEE Xplore.
Lucrările sunt incluse, de asemenea, şi în baza de date a Institutului Internaţional de Statistică (ISI). AGERPRES / (AS – autor: Silvia Marcu, editor: Marius Frăţilă)