Primele opt ambulanţe donate de Guvernul Italiei ca sprijin umanitar pentru Ucraina au ajuns, luni, în Punctul de Trecere a Frontierei (PTF) Siret, a informat preşedintele Consiliului Judeţean (CJ) Suceava, Gheorghe Flutur.
Potrivit preşedintele CJ Suceava, ajutoarele umanitare pentru Ucraina ‘curg’ zi de zi prin PTF Siret, acesta fiind ”un semnal de solidaritate” al Uniunii Europene cu ucrainenii greu încercaţi de conflictul armat de pe teritoriul ţării lor.
Flutur a spus aceste opt ambulanţe trimise de guvernul italian fac parte dintr-un lot de 22 de astfel de vehicule, ce urmează să fie trimise ca ajutor în Ucraina.
Preşedintele CJ Suceava a precizat că ambulanţele au fost preluate la frontieră de viceguvernatorul regiunii Cernăuţi, Artur Muntean, şi vor fi trimise la Cernăuţi, Lvov sau alte zone unde este nevoie de ele.
Potrivit lui Flutur, ambulanţele, de tip B, nu sunt noi, dar sunt necesare în această perioadă pentru salvarea persoanelor aflate în nevoie.
Celelalte 14 ambulanţe din Italia urmează să ajungă în Suceava la sfârşitul acestei săptămâni. AGERPRES / (AS – autor: Silvia Marcu, editor: Marius Frăţilă)