Opt cadre didactice, patru studenţi de la Universitatea ‘Ştefan cel Mare’ şi trei elevi au fost depistaţi, în ultimele 24 de ore, ca fiind infectaţi cu noul coronavirus, a declarat presei, vineri, purtătorul de cuvânt al Direcţiei de Sănătate Publică (DSP) Suceava, Gabriela Băncilă. Doi dintre elevii confirmaţi cu COVID-19 sunt din Suceava, de la Şcoala Gimnazială nr. 6 şi Şcoala Gimnazială nr. 3 Suceava, iar al treilea de la Colegiul Tehnic Rădăuţi. În ceea ce priveşte cadrele didactice, este vorba despre un profesor de la Colegiul Tehnic Rădăuţi, doi profesori, soţ şi soţie, care predau la Şcoala Gimnazială ‘Ion Barbir’ din Capu Câmpului, dar şi la Şcoala Gimnazială ‘Iorgu G. Toma’ din Vama, un profesor de la Colegiul Tehnic ‘Mihai Băcescu’ din Fălticeni, un altul de la Şcoala Gimnazială ‘Bogdan Vodă’ Câmpulung Moldovenesc, o profesoară de la Şcoala Gimnazială ‘Ion Creangă’ din Suceava, care predă şi la Şcoala Gimnazială din Poiana Micului, o învăţătoare de la Şcoala Gimnazială ‘Luca Arbure’ din Arbore, precum şi un profesor de la Colegiul de Artă ‘Ciprian Porumbescu’ din Suceava. Pe de altă parte, purtătorul de cuvânt al DSP Suceava a spus că, vineri, au mai fost confirmaţi cu COVID-19 şase beneficiari de la Centrul Rezidenţial din Todireşti.