AcasăStiri generaleSuceava: Pacient supraponderal, transportat cu autoşenilata la ambulanţă

Suceava: Pacient supraponderal, transportat cu autoşenilata la ambulanţă

Pompierii militari au transportat cu autoşenilata la ambulanţă o persoană supraponderală care trebuia să ajungă la spital pentru îngrijiri medicale de specialitate, a informat, miercuri, ISU Suceava.

Sursa citată a precizat că pompierii militari, împreună cu cadre medicale ale Serviciului de Ambulanţă Judeţean (SAJ) Suceava, au intervenit, miercuri, pentru transportul unui bărbat în vârstă de 64 de ani, cu o greutate de 180 de kilograme, din localitatea Dolheştii Mici la Spitalul Municipal Fălticeni.

Potrivit ISU Suceava, deoarece zona în care locuieşte bărbatul se află la distanţă de drumul accesibil autosanitarelor, pompierii au intervenit cu autoşenilata, pe o distanţă de aproximativ 150 de metri, până la Autospeciala de Transport Personal şi Victime Multiple (ATPVM) a Detaşamentului Suceava.

Bărbatul a fost preluat de medic, cadre medicale şi paramedici SMURD, a fost stabilizat şi transportat la Spitalul Municipal Fălticeni pentru a fi investigat şi a i se administra tratament de specialitate.

Sursa citată a menţionat că bărbatul era cunoscut cu afecţiuni medicale.

Citește și:

Activează Notificările OK No thanks