Acasă93Suceava: Peste 1.350 de persoane care au solicitat azil au fost cazate...

Suceava: Peste 1.350 de persoane care au solicitat azil au fost cazate în 2022 la Centrul CRPCSA Rădăuţi

Peste 4.000 de cereri de azil au fost depuse, iar peste 1.350 de persoane au fost cazate, în cursul anului trecut, la Centrul Regional de Proceduri şi Cazare a Solicitanţilor de Azil (CRPCSA) din Rădăuţi.

Potrivit CRPCSA Rădăuţi, în anul 2022, poliţiştii de imigrări, au gestionat procesele de înregistrare şi soluţionare a cererilor depuse de străini pentru acordarea protecţiei din partea statului român şi au derulat programe de integrare în societatea românească pentru beneficiarii unei forme de protecţie.

Competenţa teritorială a centrului se întinde pe raza a patru judeţe, respectiv Suceava, Botoşani, Iaşi şi Neamţ.

În perioada de referinţă au fost procesate 4.008 cereri de azil, iar peste 1.350 de persoane au fost cazate în cadrul CRPCSA Rădăuţi.

A fost asigurat accesul neîngrădit la procedura de azil şi respectat principiul nereturnării, iar toate persoanele care au primit protecţie internaţională, iar solicitanţii de azil au beneficiat de documente de identitate şi, după caz, de documente de călătorie.

Reprezentanţii CRPCSA Rădăuţi au subliniat că un moment important în activitatea structurii l-a constituit adoptarea Deciziei de punere în aplicare (UE) 2022/ 382 a Consiliului din 4 martie 2022 de constatare a existenţei unui aflux masiv de persoane strămutate din Ucraina în înţelesul articolului 5 din Directiva 2001/ 55/ CE şi având drept efect introducerea unei protecţii temporare.

Pentru punerea în aplicare a Deciziei, a fost adoptată Hotărârea de Guvern nr. 367 din 18 martie 2022 privind stabilirea unor condiţii de asigurare a protecţiei temporare, la Centrul Rădăuţi fiind eliberate peste 3.086 de permise de şedere în anul 2022.

Referitor la ţara de origine, străinii care au solicitat acordarea unei forme de protecţie din partea statului român, provin din state precum Ucraina, Siria, Irak, Afganistan şi Turkmenistan.

De asemenea, pe linia reunificării familiei au fost soluţionate 56 de cereri de reunificarea familiei.

Din totalul persoanelor care au dobândit o formă de protecţie, în perioada de referinţă, 107 au optat pentru programele de integrare derulate sub coordonarea Inspectoratului General pentru Imigrări.

Pe linia procedurii de determinare a statului membru responsabil cu analizarea cererilor de azil depuse de solicitanţii de protecţie internaţională, au fost transmise 38 de cereri către alte state membre UE. AGERPRES / (AS – autor: Silvia Marcu, editor: Marius Frăţilă)

Citește și:

Activează Notificările OK No thanks