AcasăStiri generaleSuceava: Peste 8 tone de materiale pirotehnice confiscate; două persoane reţinute

Suceava: Peste 8 tone de materiale pirotehnice confiscate; două persoane reţinute

Doi suceveni au fost reţinuţi şi apoi plasaţi sub control judiciar, după ce poliţiştii au confiscat 8 tone de materiale pirotehnice, a informat, sâmbătă, purtătorul de cuvânt al IPJ Suceava, Ionuţ Epureanu.

Sursa citată a precizat că, după ce, în perioada 24 – 26 noiembrie 2022, poliţişti ai Serviciului Arme, Explozivi, Substanţe Periculoase au documentat activitatea infracţională a unor persoane cu preocupări în sfera achiziţionării, depozitării, transportului şi comercializării ilegale de materiale pirotehnice şi au confiscat peste o tonă de materiale pirotehnice, în perioada 29 – 30 noiembrie 2022 poliţiştii au continuat verificările pentru identificarea locaţiilor în care sunt depozitate şi comercializate ilegal materiale pirotehnice, reuşind confiscarea unei alte cantităţi record de peste 8 tone de materiale pirotehnice.

În data de 29 noiembrie, poliţişti din cadrul Serviciului Arme Explozivi Substanţe Periculoase şi ai Serviciului de Investigare a Criminalităţii Economice au efectuat controale şi verificări pe raza municipiului Suceava în vederea depistării persoanelor neautorizate care deţin şi comercializează articole pirotehnice.

În baza informaţiilor obţinute, poliţiştii au identificat pe Calea Unirii din Suceava un autotren prevăzut cu remorcă, aparţinând unei societăţi comerciale administrată de un bărbat în vârstă de 47 ani, în interiorul acestuia fiind identificate mai multe articole pirotehnice.

În urma activităţilor investigative au fost obţinute date conform cărora bărbatul ar achiziţiona din afara ţării articole pirotehnice supuse autorizării, pe care le-ar comercializa fără drept pe raza municipiului Suceava.

Cu ocazia verificărilor s-a stabilit că acesta ar avea ca locaţie de depozitare a articolelor pirotehnice un container metalic, amplasat pe raza municipiului Suceava.

La aceeaşi dată, la propunerea organelor de cercetare ale poliţiei judiciare, procurorii din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Suceava au solicitat instanţei competente încuviinţarea efectuării percheziţiei asupra containerului, iar în urma admiterii cererii pe 29 noiembrie a fost pus în aplicare mandatul de percheziţie, ocazie cu care a fost descoperită cantitatea de 2.852 kg de articole pirotehnice, respectiv 2.495 kg articole pirotehnice din categoria P1 şi 357 kg articole pirotehnice din categoria F2.

Ulterior punerii în aplicare a mandatului de percheziţie, în baza datelor şi informaţiilor obţinute, s-a solicitat din nou instanţei de judecată emiterea a încă patru mandate de percheziţie în locaţii de pe raza municipiului Suceava, care au fost puse în aplicare pe 30 noiembrie, fiind identificată cantitatea de 5.416 kg de articole pirotehnice, respectiv 194 kg articole pirotehnice din categoria P1, 192 kg articole pirotehnice din categoria F1, 2.453 kg articole pirotehnice din categoria F2, 1.041 kg articole pirotehnice din categoria F3 şi 1.536 kg articole pirotehnice din categoria F4.

Faţă de două persoane bănuite de comiterea faptelor s-a dispus reţinerea pe o perioadă de 24 de ore, urmată de măsura preventivă a controlului judiciar pentru o perioadă de 60 de zile.

Cercetările continuă în vederea tragerii la răspundere a persoanelor implicate, sub aspectul comiterii infracţiunii de ‘orice operaţiuni cu articole pirotehnice, efectuate fără drept’ şi ‘contrabandă calificată’.

Cantitatea totală de articole pirotehnice, respectiv 8.268 kg, a fost indisponibilizată, urmând a fi supusă unei constatări criminalistice.

Citește și:

2 COMENTARII

Comments are closed.

Activează Notificările OK No thanks