Preşedintele Consiliului Judeţean (CJ) Suceava, Gheorghe Flutur, a semnat, joi, contractul de 40,7 de milioane de euro de realizare a 494 de kilometri de piste de bicicletă prin PNRR.
Flutur a spus că proiectul va fi realizat în asociere cu consiliile judeţene Bistriţa-Năsăud şi Mureş, iar din valoarea totală a proiectului de 40,7 milioane de euro, circa 16 milioane de euro vor fi pentru 200 de km în judeţul Suceava.
Semnarea contractului a avut loc în prezenţa premierului Nicolae Ciucă şi a ministrului Dezvoltării, Lucrărilor Publice şi Administraţiei, Cseke Attila.
Potrivit lui Flutur, pentru realizarea acestui proiect administraţia judeţeană are parteneriate cu 20 de primării sucevene.
El a spus că traseul porneşte din frontiera cu Ucraina, de la Brodina, apoi spre Vicovu de Sus şi urmăreşte o serie de rute cultural-turistice, printre care se află trei dintre cele mai importante mănăstiri ale Bucovinei, respectiv Putna, Suceviţa şi Moldoviţa, localităţi incluse în rutele gastronomice (Fundu Moldovei – Ţinutul Huţulilor), localităţi cu produse tradiţionale din Bucovina (Câmpulung Moldovenesc), gospodării tradiţionale (Brodina şi Ciocăneşti), staţii de cale ferată (Putna, Câmpulung Moldovenesc, Mestecăniş, Vatra Dornei şi Poiana Stampei).
De asemenea, traseul pistelor de bicicletă se suprapune în proporţie de 71% cu Via Transilvanica.
‘Mulţumesc consiliilor judeţene Bistriţa-Năsăud şi Mureş pentru că ne sunt partenere şi pentru încrederea de a alege Consiliul Judeţean Suceava ca lider de proiect. Avem la dispoziţie trei ani de zile pentru realizarea acestui proiect care, din punctul meu de vedere, înseamnă încurajarea unui noi forme de turism: turismul pe bicicletă. Acesta înseamnă mai multă sănătate şi înseamnă punerea în valoarea a peisajului şi a obiectivelor turistice ale Bucovinei’, a spus Flutur.
El a precizat că în cadrul Târgului de Turism al României va prezenta printre priorităţile judeţului Suceava şi ruta de aproape 200 km de piste de bicicletă din acest contract, ce se adaugă celor peste 600 de kilometri de trasee de mountain bike amenajate în judeţul Suceava.