Preşedintele Consiliului Judeţean (CJ) Suceava, Gheorghe Flutur, a anunţat, vineri, că Tabăra Bucşoaia a trecut la Ministerul Tineretului şi Sportului, în vederea realizării unei investiţii de 33 milioane de euro, iar la finalizare va deveni cea mai mare tabără de tineret din România. Potrivit lui Flutur, în ultima şedinţă de guvern a fost adoptată hotărârea privind înscrierea unui imobil în inventarul centralizat al bunurilor din domeniul public al statului, darea acestuia în administrarea Ministerului Tineretului şi Sportului, precum şi declararea lui ca bun de interes naţional, prin care Tabăra de la Bucşoaia a trecut la MTS în vederea realizării acestei investiţii. ‘Salut decizia Ministerului Tineretului şi Sportului de a se implica în realizarea acestei investiţii deosebit de importante pentru judeţul Suceava’, a declarat Flutur. El a arătat că la Bucşoaia va fi un complex ce presupune construcţii – montaj, dotări şi echipamente, amenajare exterioară-peisagistică, amenajare terenuri de sport neacoperite, amenajare parcare exterioară, utilităţi. Totodată, Flutur a spus că parcul taberei va fi amenajat pe zone, respectiv zona de promovare a culturii bucovinene, cu biserici şi mănăstiri, zona de case tradiţionale cu ateliere pentru pictură, olărit, sculptură şi lucru în lemn, zona de agricultură tradiţională şi o bucătărie dedicată tinerilor, în afara celei oficiale unde găteşte personalul calificat, pentru activităţi de dezvoltare a abilităţilor de viaţă – gătit împreună, ceaiuri etc. ‘Vor fi clădiri pentru cazare, tip hotel, sală de sport cu piscină la interior, sală multifuncţională, terenuri de sport, pistă de atletism, amfiteatru – teatru de vară, centru de conferinţe, restaurant ponton. În acelaşi timp, va fi amenajat un spaţiu outdoor pentru foc de tabără, spaţii de recreere, spaţii de joacă, amenajarea de piste/trasee pentru biciclişti şi skateboard. (…) O atracţie deosebită va fi reprezentată de Bucovina în miniatură, cu machete realiste a celor mai importante biserici şi mănăstiri, case tradiţionale, ansambluri agricole sau ferme, păşuni şi elemente naturale în miniatură. Un parc-muzeu în aer liber care va permite vizitatorilor să cunoască istoria şi frumuseţile Bucovinei. Vor fi alei amenajate printre machete realist executate, vizitatorii vor primi informaţii scrise sau digitale despre diferitele obiective turistice ale Bucovinei’, a arătat preşedintele CJ Suceava.