Preşedintele Consiliului Judeţean (CJ) Suceava, Gheorghe Flutur, a solicitat, sâmbătă, tuturor primarilor localităţilor din judeţ care au pieţe agroalimentare să amenajeze de urgenţă pieţe volante în spaţii deschise pentru producătorii autohtoni. Flutur spus că deja a discutat cu fiecare dintre primari pentru a lua de urgenţă aceste măsuri în vederea organizării unor astfel de pieţe şi unde să fie luate toate măsurile pentru respectarea regulilor impuse de autorităţi în vederea limitării răspândirii noului coronavirus. ”Pe cât posibil aceste spaţii deschise trebuie să fie amenajate în apropierea actualelor pieţe închise, pentru a asigura în continuare vânzarea produselor agricole ale producătorilor autohtoni, dar şi pentru a da posibilitatea cumpărătorilor să achiziţioneze astfel de produse. Din discuţiile avute, am văzut că există toată disponibilitatea din partea primarilor pentru amenajarea acestor spaţii, chiar în acest week-end, pentru că trebuie să reducem la maxim riscul infectării cu noul coronavirus, dar în acelaşi timp dorim şi trebuie să asigurăm desfacerea mărfii producătorilor autohtoni, iar populaţia să poată achiziţiona aceste produse”, a precizat Flutur într-o declaraţie de presă transmisă AGERPRES. El a spus că nu agreează atitudinea populistă a unor politicieni care ”speculează” în speranţa unui câştig electoral la următoarele alegeri. ”Dezaprob discursul de campanie electorală a unor politicieni care se opun la orice măsură menită să reducă răspândirea pandemiei şi care speculează demagogic şi populist actuala situaţie în speranţa că vor obţine voturi la alegerile din 6 decembrie. Populaţia înţelege cel mai bine aceste lucruri, iar administraţia locală liberală este pregătită să ia toate măsurile pentru asigurarea sănătăţii populaţie. În cursul zilei de astăzi am vorbit cu premierul Ludovic Orban despre soluţiile care trebuie luate pentru a rezolva atât problema siguranţei sanitare, cât şi pentru a da posibilitatea valorificării produselor alimentare ale producătorilor autohtoni”, a spus Flutur.