Organizaţia Salvaţi Copiii România a deschis cel de-al treilea Centru de consiliere şi informare pentru familiile refugiate din Ucraina, în Suceava, judeţ care preia o mare parte din copiii care se refugiază din calea războiului din ţara vecină a informat, miercuri Biroul de presă al organizaţiei.
Potrivit sursei citate, la inaugurare au participat autorităţi locale, secretarul de stat Raed Arafat, Departamentul pentru Situaţii de Urgenţă – Ministerul Afacerilor Interne şi Maria Mădălina Turza, consilier de Stat în Cancelaria Prim-ministrului, Guvernul României, care a anunţat demararea Planului Naţional de măsuri de integrare şi protecţie pentru beneficiarii de protecţie specială din Ucraina, pentru care vor fi alocate 200 de milioane de euro, de la bugetul de stat şi din fonduri europene.
Conform autorităţilor naţionale, dintre cei 1,7 milioane de cetăţeni ucraineni care au intrat în România de la sfârşitul lunii februarie, 368.000 sunt copii, iar dintre aceştia au rămas în România aproximativ 37.000, în sistemul de protecţie specială fiind integraţi 220 de copii ucraineni.
‘Vreau să vă mulţumesc pentru tot efortul pe care l-aţi făcut încă din februarie 2022. Atât eu, cât şi premierul Nicolae Ciucă, ştim că presiunea cea mai mare a fost în judeţul Suceava, la punctele de frontieră. Faptul că am reuşit să lucrăm împreună, autorităţi locale, centrale şi societatea civilă, a fost cheia succesului pe care l-am înregistrat. Deschiderea acestui centru este esenţială. România este prima ţară din UE care are un plan despre ce vom face pe termen mediu şi lung cu refugiaţii din Ucraina, care sunt la noi în ţară. În septembrie vom avea prima reuniune a statelor europene la Bucureşti, pentru a porni o viziune comună şi un plan la nivel european. (…) Toate aceste măsuri din domeniul educaţiei, sănătăţii, serviciilor sociale se adresează celor care au ales să rămână pe termen lung la noi în ţară, cei care s-au înregistrat la Inspectoratul General pentru Imigrări cu statut de protecţie temporară”, a spus Maria Mădălina Turza.
Totodată, Raed Araf a spus că a apreciat cooperarea pe care departamentul pe care îl conduce o are cu Salvaţi Copiii şi crede că acest parteneriat trebuie întărit şi utilizat în favoarea refugiaţilor.
‘Am vizitat de la început toate punctele de frontieră şi am văzut echipele Salvaţi Copiii la toate acestea, alături de noi, acordând asistenţă de urgenţă copiilor. Continuă să fie cooperare între noi, mai ales când vedem că aproximativ 40% sunt copii şi aceşti copii au trauma lor de a se muta dintr-o parte într-alta, ei nu înţeleg ce este războiul. Rolul unor organizaţii ca Salvaţi Copiii devine extrem de important. Cred că a fost cea mai bună formă de parteneriat pe care am avut-o vreodată şi cea mai bună cooperare. Eu nu văd decât o singură cale, această colaborare trebuie întărită şi utilizată şi în criza refugiaţilor, şi în alte crize”, a spus Raed Arafat.
Salvaţi Copiii România a început şi activităţile de sprijin socio-educaţional şi lucrează cu copiii ucraineni în două şcoli din judeţ, respectiv Colegiul Naţional ‘Ştefan cel Mare’ şi Liceul Teoretic Filadelfia.
Până în prezent, au fost asistate umanitar 154.719 de persoane, dintre care 87.532 de copii ucraineni şi 67.187 de adulţi (femei, vârstnici, familii extinse). Aceştia au primit sprijin umanitar, asistenţă socială şi educaţională, precum şi psihologică. Au fost distribuite 13.938 de tichete sociale pentru familiile cu copii, iar 10.532 de persoane (3.602 de familii) au fost înregistrate în programul de asistenţă financiară pentru a primi suport pentru o perioadă de 3 luni.
‘Războiul din Ucraina are consecinţe tot mai dramatice şi tot mai mulţi copii sunt nevoiţi să-şi abandoneze casele, să-şi părăsească prietenii şi să se refugieze cel mai adesea numai cu mamele lor într-o ţară străină, a căror limbă nu o înţeleg. Solidaritatea şi generozitatea românilor i-au ajutat să-şi depăşească emoţiile şi aceşti copii au acum nevoie de sprijin pe termen mediu şi lung, de asistenţă psiho-emoţională şi de integrare educaţională. Perioada care urmează va fi una dificilă şi solicitantă şi este important să dezvoltăm instrumente prin care aceşti copii să fie sprijiniţi pe multiple paliere’, a arătat Gabriela Alexandrescu, preşedinte executiv al Organizaţiei Salvaţi Copiii România.