Spitalul Judeţean de Urgenţă (SJU) Suceava şi Spitalul Municipal Rădăuţi nu au paturi libere la ATI pentru patologia COVID-19, a doua zi consecutiv, 50 de pacienţi internaţi fiind cu forme severe şi grave, iar unul în stare critică.
Pe de altă parte numărul persoanelor internate în spitalele din judeţ cu diagnostic de COVID-19 a scăzut semnificat în ultimele 24 de ore, ajungând la şapte, comparativ cu 13 la raportarea precedentă.
Potrivit Prefecturii Suceava, din totalul celor 539 pacienţi internaţi în SJU, 110 pacienţi sunt diagnosticaţi cu COVID-19, dintre care doi prezintă forme uşoare, 60 au forme medii ale bolii, 30 prezintă forme severe, iar 18 cu forme grave sunt internaţi în secţia ATI, cinci fiind ventilaţi noninvaziv şi patru intubaţi.
SJU Suceava dispune, la această dată, de 341 paturi libere, dintre care 91 pentru pacienţi cu COVID-19 şi are 24 de ventilatoare libere, dintre care nouă pentru pacienţi infectaţi cu SARS-CoV-2.
La Spitalul Municipal Câmpulung Moldovenesc sunt internaţi 15 pacienţi diagnosticaţi cu COVID-19, dintre care cinci cu forme grave, la Spitalul Municipal Vatra Dornei sunt 27 de pacienţi cu COVID-19, patru fiind cu forme grave şi doi în stare critică, iar la spitalele din Gura Humorului şi Siret sunt 35, respectiv şapte pacienţi internaţi cu această patologie.
Numărul total de persoane testate până în prezent este de 193.903, în ultimele 24 de ore fiind testate 943 de persoane, iar în judeţ sunt 565 de cazuri de infecţie cu noul coronavirus în evoluţie.
La nivelul judeţului Suceava se înregistrează un număr de 21.791 de persoane declarate vindecate, iar numărul total de persoane vaccinate este de 56.806, dintre care 40.932 cu rapel.