AcasăStiri generaleSuceava: Spitalul COVID de la Rădăuţi are finalizat proiectul tehnic; DSP a...

Suceava: Spitalul COVID de la Rădăuţi are finalizat proiectul tehnic; DSP a dat avizul pentru contrucţie

Proiectul tehnic al viitorului spital din municipiul Rădăuţi, destinat pe perioada pandemiei bolnavilor de COVID-19, a fost finalizat, iar DSP Suceava ‘a răspuns extrem de prompt’ dând aviz favorabil viitoarei construcţii, a anunţat, marţi, managerul unităţii spitaliceşti Traian Andronachi. Managerul Spitalului Municipal Rădăuţi crede că investiţia, ce va fi suportată financiar din fondurile campaniei ‘1cm de autostradă’ şi de fundaţia omului de afaceri Ştefan Mandachi, ‘1cmspital.ro’, poate fi realizată în termen de 60 de zile de la predarea terenului şi a fundaţiei betonate. Andronachi speră că va avea sprijinul administraţiei locale din Rădăuţi care, pentru a demara construcţia, trebuie să pună la dispoziţie terenul ce a fost identificat şi pentru care s-a eliberat certificatul de urbanism, ceea ce presupune asigurarea fondurilor privind demolarea actualei construcţii existente pe acel teren (un fost grajd) şi pentru turnarea fundaţiei betonate pe care se va edifica construcţia. Managerul Spitalului Municipal Rădăuţi a precizat că a solicitat susţinerea omului de afaceri pentru construcţia unui spital pentru bolnavii de COVID-19, având în vedere creşterea alarmantă a numărului de cazuri, raportată la insuficienţa paturilor destinate acestei patologii. Noul spital ar urma să aibă 42 de paturi, post pandemie urmând să aibă destinaţie de spital de boli infecţioase. Potrivit lui Andronachi, fondurile, în valoare de aproximativ 500.000 de euro, provin din campania ‘1cm de autostradă’ iniţiată de Ştefan Mandachi, donaţii care au fost gestionate în conturile Crucea Roşie Suceava şi Asociaţia Studenţilor Medicinişti din Iaşi, sumele necesare pentru dotare urmând să fie obţinute printr-o campanie distinctă, denumită ‘1CMspital’, iniţiată de Asociaţia umanitară ‘Jeni Mandachi’, pe site-ul www.1cmspital.ro. AGERPRES / (AS – autor: Silvia Marcu, editor: Marius Frăţilă)

Citește și:

Activează Notificările OK No thanks