Circulaţia pe drumul naţional DN 2 între localităţile Suceava şi Siret, în zona localităţii Dărmăneşti, a fost întreruptă, miercuri, ca urmare a unui accident rutier, informează Centrul Infotrafic din Inspectoratul General al Poliţiei Române.
Potrivit sursei citate, în accident au fost implicate trei autoturisme.
‘Din cauza unui accident, traficul este oprit temporar pe DN 2 Suceava – Siret, în zona localităţii Dărmăneşti, judeţul Suceava. În urma coliziunii faţă-spate dintre trei autoturisme, două persoane rănite uşor sunt asistate medical la faţa locului, urmând să se stabilească dacă se impune transportul la spital. Se estimează reluarea circulaţiei după ora 12.30’, precizează Centrul Infotrafic.
Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Suceava a transmis că în accident au fost implicate zece persoane, însă doar trei au fost rănite. Dintre cele trei victime, toate femei, două au fost transportate la spital, iar una a primit îngrijiri la faţa locului, refuzând transportul la o unitate medicală.