Un accident rutier în urma căruia trei persoane, dintre care una minoră, au avut nevoie de îngrijiri medicale a avut loc, joi după-amiază, pe raza localităţii Capu Câmpului, au transmis reprezentanţii Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Suceava.
Potrivit acestora, în accident au fost implicate două autoturisme.
‘În urma evenimentului doi adulţi şi un minor, conştienţi şi cooperanţi, sunt monitorizaţi de către resursele medicale trimise la faţa locului. Cei doi adulţi sunt transportaţi la spital pentru investigaţii suplimentare şi tratament de specialitate’, au precizat oficialii ISU.
La faţa locului au intervenit pompierii militari ai Gărzii de Intervenţie Gura Humorului cu o autospecială pentru descarcerare şi o ambulanţă SMURD B2, cu sprijinul a două echipaje ale Serviciului de Ambulanţă Judeţean.