AcasăStiri generaleSuceava: Un autocamion cu deşeuri lemnoase s-a răsturnat; şoferul a fost ...

Suceava: Un autocamion cu deşeuri lemnoase s-a răsturnat; şoferul a fost transportat la spital

Un bărbat a ajuns la spital, vineri, după ce autocamionul încărcat cu deşeuri lemnoase pe care îl conducea s-a răsturnat în afara părţii carosabile, pe raza localităţii Boroaia, a informat purtătorul de cuvânt al ISU Suceava, Alin Găleată.

Potrivit acestuia, şoferul autocamionului a rămas încarcerat în urma accidentului, iar la faţa locului au acţionat pompierii militari, cu două autospeciale pentru descarcerare, o autospecială de stingere şi un echipaj SMURD.

Alin Găleată a precizat că victima a fost extrasă, aceasta fiind conştientă şi cooperantă.

Rănitul a fost predat unui echipaj de la Serviciul de Ambulanţă Judeţean Suceava, care a ajuns la locul accidentului în sprijinul pompierilor salvatori.

Victima, după ce a primit ajutor medical la faţa locului, a fost transportată la Unitatea de Primire Urgenţe de la Spitalul Judeţean Suceava, pentru investigaţii suplimentare şi tratament de specialitate.

Citește și:

Activează Notificările OK No thanks