AcasăStiri generaleSuceava: Un autotren încărcat cu porumb s-a răsturnat pe centura Rădăuţiului; şoferul...

Suceava: Un autotren încărcat cu porumb s-a răsturnat pe centura Rădăuţiului; şoferul a fost rănit

Un autotren încărcat cu porumb s-a răsturnat, luni seara, în afara părţii carosabile pe centura municipiului Rădăuţi, iar şoferul a fost rănit, a informat Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă Suceava.

Potrivit sursei citate, în urma evenimentului, conducătorul autotrenului a fost rănit, el fiind preluat, conştient şi cooperant, de echipajele medicale şi paramedicale ajunse la faţa locului pentru a fi transportat la spital.

La locul accidentului intervin pompierii militari de la Detaşamentul Rădăuţi cu autospecială de descarcerare şi o ambulanţă SMURD B2, iar în sprijinul acestora a fost trimis şi un echipaj de la Serviciul de Ambulanţă Judeţean (SAJ) Suceava.

Poliţia cercetează cauzele şi împrejurările care au condus la producerea accidentului. AGERPRES / (AS – autor: Silvia Marcu, editor: Marius Frăţilă)

Citește și:

Activează Notificările OK No thanks