Un bărbat a ajuns la spital cu arsuri în urma unui incendiu izbucnit în gospodăria sa din localitatea suceveană Lipoveni.
Potrivit unui comunicat remis joi AGERPRES de Biroul de presă al ISU Suceava, militarii Detaşamentului de Pompieri Suceava, împreună cu lucrători ai Serviciului Voluntar pentru Situaţii de Urgenţă Mitocu Dragomirnei, au intervenit cu trei autospeciale de stingere şi o ambulanţă SMURD B2 pentru localizarea şi lichidarea unui incendiu izbucnit la acoperişul unei case de locuit din localitatea Lipoveni.
La sosirea echipajelor ardea acoperişul locuinţei, cu pericol de propagare la întreaga casă de locuit.
Pompierii paramedici SMURD l-au preluat pe proprietarul locuinţei, în vârstă de 66 de ani, care a suferit arsuri, i-au acordat primul ajutor şi, ulterior, l-au transportat la spital pentru tratament de specialitate.
În incendiu au ars grinzile şi astereala din lemn ale acoperişului, pe o suprafaţă de aproximativ 100 de metri pătraţi şi s-au deteriorat bunuri de uz casnic.
Cauza probabilă de izbucnire a incendiului a fost efectul termic produs de coşul de fum (burlan metalic) deteriorat.