Un bărbat a murit, luni, într-un accident rutier produs în municipiul Fălticeni, a anunţat Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Suceava.
În urma coliziunii dintre două autoturisme, bărbatul în vârstă de 63 de ani a rămas încarcerat.
La faţa locului s-au deplasat pompierii militari de la Detaşamentul Fălticeni cu modulul SMURD (autospecială pentru descarcerare şi ambulanţa SMURD B2), iar în sprijinul acestora au ajuns şi două echipaje de la Serviciul de Ambulanţă Judeţean (SAJ) Suceava.
Pompierii militari ajunşi la faţa locului au acţionat pentru descarcerarea victimei, care a fost predată ulterior echipajului SMURD. Bărbatul era în stop cardio-respirator şi i-au fost aplicate manevre de resuscitare la care nu a răspuns, fiind declarat decesul.
În accident au mai fost implicate şi două femei, care au fost preluate de ambulanţele trimise la faţa locului.
Traficul rutier a fost blocat temporar pe ambele sensuri de mers, iar poliţiştii cercetează cauzele şi împrejurările în care s-a produs accidentul.