O persoană a murit şi alte două au fost grav rănite într-un accident rutier produs, marţi, în municipiul Rădăuţi, a informat purtătorul de cuvânt al ISU Suceava, Alin Găleată.
Potrivit sursei citate, în accident au fost implicate două autoturisme şi cinci persoane, trei dintre victime fiind în stare de inconştienţă.
La faţa locului au intervenit pompierii militari cu o autospecială pentru descarcerare şi o ambulanţă SMURD B2, iar în sprijinul acestora au ajuns şi trei echipaje de la Serviciul de Ambulanţă Judeţean (SAJ) Suceava.
Totodată, la locul accidentului a fost trimisă şi o ambulanţă SMURD de Terapie Intensivă Mobilă.
Una dintre victimele inconştiente a fost declarată decedată, iar celelalte două, în stare gravă, au fost transportate la spital.
Alte două persoane implicate în accident au fost monitorizate din punct de vedere medical, nu prezintă traumatisme grave şi au refuzat transportul la spital.