O persoană a decedat şi o alta a fost rănită, joi, în urma coliziunii a două autoturisme pe E85, în localităţii Pătrăuţi, a informat ISU Suceava.
La faţa locului s-au deplasat pompierii militari de la Detaşamentul Suceava cu o autospecială pentru descarcerare şi o ambulanţă SMURD TIM (Terapie Intensivă Mobilă), iar în sprijinul acestora a ajuns şi un echipaj al Serviciului de Ambulanţă Judeţean (SAJ) Suceava.
În accidentul rutier au fost implicate trei persoane.
O victimă, un bărbat în vârstă de aproximativ 60 de ani, a fost încarcerată, extrasă ulterior în stare de inconştienţă şi i s-au aplicat manevre de resuscitare la care nu a răspuns şi s-a declarat decesul.
O altă persoană implicată în eveniment, o femeie, conştientă şi cooperantă, a fost monitorizată de către echipajul SAJ Suceava la faţa locului, iar apoi a fost transportată la spital.
Cea de a treia persoana implicată în accident nu a necesitat îngrijiri medicale.
Traficul a fost blocat temporar pe ambele sensuri de mers.