Universitatea ”Ştefan cel Mare” Suceava (USV) organizează, în perioada 12 – 13 mai, cea de-a VIII-a ediţie a Salonului Internaţional de Carte Alma Mater Librorum, organizat în format hibrid, în parteneriat cu Centrul de Reuşită Universitară şi Alianţa Franceză din Suceava, sub egida Ministerului Educaţiei.
Potrivit organizatorilor, la ediţia din acest an a evenimentului vor participa peste 25 de edituri academice, case şi grupuri editoriale, precum şi librării cunoscute marelui public din Canada, Coasta de Fildeş, Franţa, Senegal, România, Republica Moldova, Ucraina.
Tema acestei ediţii este ‘Cartea – sursă de înţelepciune, destindere şi combatere a dezinformării’.
”Salonul Internaţional de Carte Alma Mater Librorum lansează manifestări în jurul ideii de lectură, contribuie la descoperirea şi promovarea de tinere talente, încurajează cercetarea ştiinţifică. Dialogul generaţiilor devine unul dintre punctele de atracţie, ce identifică Salonul Internaţional de Carte Alma Mater Librorum de la USV”, arată organizatorii.
Evenimentele salonului sunt structurate pe trei axe de dezbatere, respectiv Biblioteca şi cercetarea – realităţi şi perspective, Managementul resurselor infodocumentare – tradiţional şi contemporan, precum şi Lectura – stimulator al potenţialului creativ.
În cadrul Salonului sunt anunţate peste 30 de lansări şi prezentări de carte şi reviste, numeroase întâlniri cu autori, editori, cu personalităţi ale culturii româneşti şi străine, cu tineri creatori de literatură română.
Invitatul de onoare al acestei ediţii este Editura Universităţii Naţionale ‘Yuriy Fedkovych’ din Cernăuţi – Ucraina.
Ca în fiecare an, toţi participanţii la evenimentele Salonului de carte de la USV vor primi diplome de participare şi/sau diplome speciale.