Douăsprezece echipe participă în acest an la cea de-a XXVIII-a ediţie a Concursului Internaţional Studenţesc de Calculatoare Hard&Soft, organizat de Universitatea ”Ştefan cel Mare” Suceava (USV), pentru a testa competenţele şi expertiza tehnică hardware şi software ale viitorilor ingineri.
Potrivit USV, echipele participante, formate din câte patru studenţi, vor încerca să găsească soluţii tehnice inovatoare şi să rezolve sarcini cu un grad ridicat de complexitate ştiinţifică, provocare ce solicită cunoştinţe avansate din mai multe domenii, precum ştiinţa calculatoarelor, inginerie electronică şi automatizări, necesare pentru proiectarea sistemelor electronice, interfaţare, programare, utilizarea mediilor de dezvoltare software şi hardware, testare şi documentare.
Concursul a debutat în anul 1994, cu sprijinul profesorului John Milner, de la City University din Londra, Marea Britanie, în calitate de preşedinte al juriului primelor nouă ediţii ale concursului.
Începând din 2003, pe parcursul a 17 ani, coordonarea activităţii de jurizare a fost asigurată de profesorul Timothy Hall, de la Universitatea din Limerick, Irlanda.
Doi ani, în contextul restricţiilor impuse de pandemia de COVID, a fost suspendată desfăşurarea concursului, fiind reluată în 2022, sub coordonarea unui juriu format din specialişti ai companiei ServiceXpert, din Munchen, Germania.
Concursul Hard&Soft a devenit o competiţie internaţională de prestigiu, ocupând un loc privilegiat în programul manifestărilor studenţeşti europene.
De-a lungul timpului, 1.152 de studenţi, reprezentând centre universitare de prestigiu din România, precum şi universităţi partenere din Europa şi din lume s-au confruntat cu provocări tehnice spectaculoase în cadrul evenimentului organizat de USV.
La ediţia din acest an s-au înscris 12 echipe: două din Bucureşti, două din Suceava, două din Timişoara, o echipă din Cluj-Napoca şi o alta din Iaşi, două din Chişinău – Republica Moldova, o echipă din Hebei – China şi o alta din Odesa – Ucraina.
Pentru ediţia actuală, juriul este format din Nicolae Bogdan Foica, Jaime Feller Goudie şi Swornim Shrestha (ServiceXpert GmbH Munich, Germania), Vlad Alexandru Voiculescu (Cognizant Mobility GmbH Munich, Germania), Ladislau Matekocits (Politecnico di Torino, Italia) şi Oliver Faust (Anglia Ruskin University din Cambridge, Marea Britanie).
Concursul beneficiază de sprijinul Ministerului Educaţiei Naţionale, al Primăriei şi Consiliului Local Suceava, al Consiliului Judeţean Suceava, al Academiei de Ştiinţe Tehnice din România, precum şi al mai multor firme de succes ce se implică în sprijinirea, încurajarea şi afirmarea tinerelor talente.
Sprijinul acestora contribuie în mod semnificativ la reuşita evenimentului, dar şi la consolidarea imaginii proprii, a imaginii FIESC şi, nu în ultimul rând, a imaginii comunităţii ştiinţifice sucevene.
Tema fiecărei ediţii a concursului este propusă de juriu.
Prezentarea sistemelor realizate de echipele competitoare – un spectacol inedit de aplicaţii inovatoare – va avea loc vineri, 19 mai.
Festivitatea de decernare a premiilor se va desfăşura vineri, 19 mai, începând cu ora 17,00, în Aula din corpul E al USV.