Şase mănăstiri şi patru biserici din lemn vor fi reabilitate şi restaurate prin PNNR, după ce Consiliul Judeţean (CJ) Suceava şi Arhiepiscopia Sucevei şi Rădăuţilor au încheiat un parteneriat în acest sens.
CJ Suceava a aprobat în şedinţă de îndată, joi, încheierea unui parteneriat cu Arhiepiscopia Sucevei şi Rădăuţilor.
Preşedintele CJ Suceava, Gheorghe Flutur, a propus acest parteneriat pentru proiecte ce pot fi depuse de Arhiepiscopia Sucevei şi Rădăuţilor pe două rute, respectiv ruta bisericilor din lemn şi ruta mănăstirilor din zona Moldovei, finanţate prin PNRR, pentru a pune în valoare din punct de vedere turistic aceste obiective.
‘Este foarte important pentru judeţul Suceava, pentru consolidarea acestor mănăstiri, acestor biserici. Unele dintre ele aşteaptă de mult finanţare (…) Facem un pas important în acţiunea comună cu Arhiepiscopia Sucevei şi Rădăuţilor în salvarea, promovarea şi punerea în valoare a acestor obiective pe care le are judeţul Suceava. Termenul de depunere a proiectelor este pe 20 martie şi de aceea am ţinut să aprobăm acest parteneriat’, a spus Flutur.
El a precizat că Arhiepiscopia Sucevei şi Rădăuţilor urmează să depună spre finanţare, în cadrul PNNR, pilonul IV – Coeziunea socială şi teritorială, Componenta C11-Turism şi cultură, Investiţia 1 – Promovarea celor 12 rute turistice/culturale, precum şi din alte surse de finanţare, proiecte ce vizează restaurarea obiectivelor de patrimoniu naţional şi UNESCO.
Arhiepiscopia Sucevei şi Rădăuţilor va propune la finanţare prin PNRR restaurarea ansamblului mănăstirilor Solca, Rîşca, Slatina, Teodoreni, Humorului şi Arbore, precum şi restaurarea bisericilor de lemn ‘Sf. Dumitru’ din Botoşana, ‘Sf . Dumitru’ din Horodnic de Sus, Biserica de lemn din Horodnicu de Jos şi Biserica de lemn monument istoric ‘Sf. Nicolae’ din Colacu. AGERPRES / (AS – autor: Silvia Marcu, editor: Marius Frăţilă)