Zece tineri suceveni aflaţi în sistemul de protecţie socială (sistem rezidenţial, asistenţă maternală şi plasament familial) sunt sprijiniţi şi în acest an cu burse, până la absolvirea cursurilor universitare la care sunt înscrişi, a informat, joi, directorul DGASPC Suceava, Nadia Creţuleac.
Potrivit sursei citate, a fost încheiată o nouă convenţie de colaborare în acest an cu Fundaţia Blue Heron din Los Angeles, SUA, astfel încât tinerii merituoşi vor fi sprijiniţi în continuare să-şi finalizeze studiile.
Începând cu anul 2009, colaborarea dintre DGASPC Suceava şi Fundaţia Blue Heron al cărei preşedinte este Ştefania Magidson, originară din România, a continuat an de an, prin acordarea de burse şi programe de mentorat tinerilor merituoşi, studenţi sau viitori studenţi, din cadrul sistemului de protecţie dar şi din comunitate.
Creţuleac a precizat că această colaborare dintre DGASPC Suceava şi Fundaţia Blue Heron (SUA) a reprezentant un sprijin deosebit de important acordat pe parcursul anilor de studenţie, tinerilor din cadrul sistemului de protecţie, precum şi tinerilor din comunitate care provin din familii cu o situaţie extrem de precară, dar cu potenţial academic ridicat.
”Cu toate că, de la începutul pandemiei, din anul 2020, datorită restricţiilor impuse, întâlnirile anuale cu reprezentanţii Blue Heron nu au mai avut loc, mulţi dintre tinerii noştri au accesat platforma pentru înscriere şi avem în continuare bursieri în programul de burse”, a spus Creţuleac.
Potrivit directorului DGASPC Suceava, tinerii trebuie să îndeplinească obligaţiile prevăzute în contract, respectiv frecventarea cursurilor universitare, depunerea efortului necesar achiziţionării cunoştinţelor, susţinerea cu succes a sesiunilor semestriale, transmiterea jurnalelor lunare mentorului, efectuarea a 5 ore de activitate voluntară/lună la un centru de plasament începând cu al doilea an de bursă, studentul va efectua orele de muncă voluntară într-o instituţie a cărui profil să fie asemănător cu cel de studiu.
”Fiecare student menţine legătura cu un mentor identificat de către Fundaţie, oameni de succes din România sau diaspora românească, în special din Statele Unite, mentori care îi îndrumă şi încurajează, mărindu-le orizonturile şi întărindu-i ca oameni’, a transmis Ştefania Magidson.
Tinerii ţin legătura constant cu reprezentanţii Fundaţiei Blue Heron, schimbând impresii cu privire la viaţa de student, greutăţile întâmpinate, voluntariatul desfăşurat, planuri de viitor, relaţia cu mentorii etc.
Programul de burse se derulează în România şi Republica Moldova, în prezent având un total de 143 de bursieri, cei mai mulţi din judeţul Suceava.