Prima etapă din campania de vaccinare în judeţul Suceava se încheie cu imunizarea a aproximativ 50% din cadrele medicale, respectiv 3.760 dintr-un total de 8.008 persoane care lucrează în spitalele publice şi private, medici de familie, angajaţi în farmacii, cabinete stomatologice, cabinete medicale individuale sau laboratoare medicale, a informat, vineri, purtătorul de cuvânt al DSP Suceava, Gabriela Băncilă. Procentul cel mai mare de cadre medicale vaccinate, 74,52%, s-a înregistrat la Gura Humorului, cu 272 de imunizări din 365 de angajaţi. La Spitalul din Rădăuţi s-au vaccinat 65,1% din cei 960 de angajaţi, la Câmpulung Moldovenesc cu 64% din 650, La Siret 41,2% din 490 cadre medicale eligibile, la Fălticeni 32,1% din 785, iar Vatra Dornei 30,7% din 570. La centrul organizat la Spitalul Judeţean de Urgenţă Suceava s-au vaccinat 1.818 de cadre medicale dintr-un total de 4.188 eligibile, reprezentând 43,4%. Pentru etapa a doua de vaccinare care a debutat vineri, în judeţul Suceava sunt eligibile pentru imunizare 24.063 de persoane, dintre care 7.798 şi-au exprimat dorinţa de a se vaccina. Modalităţile de programare sunt următoarele: persoanele cu vârsta peste 65 de ani se pot înscrie individual sau prin aparţinători direct pe platforma https://vaccinare-covid.gov.ro sau telefonic, prin call center, la numărul de telefon 021 414 44 30, precum şi prin direcţiile de asistenţă socială din primării. Menţionăm că aplicaţia confirmă vârsta prin verificarea CNP-ului. Persoanele cu boli cronice, indiferent de vârstă, se înscriu prin intermediul medicului de familie, prin call center sau prin direcţiile de asistenţă socială din primării, iar persoanele cu grad ridicat de risc din centrele medico-sociale şi din centrele rezidenţiale – prin intermediul administratorului. Personalul care desfăşoară activităţi în domenii cheie, esenţiale se înscrie prin intermediul angajatorului, care poate face înscrierea fie pe platformă, fie prin call center. La înscriere sunt necesare următoarele date: nume, prenume, seria şi numărul cărţii de identitate, CNP, număr de telefon şi o adresă de mail pentru comunicarea datei, orei şi centrului de vaccinare la care solicitantul este programat pentru administrarea primei doze de vaccin şi a celei de rapel.