Deputatul PSD Daniel Suciu a declarat, miercuri, că reprezentanţii AUR au trimis românilor din Ucraina nişte cărţi ‘cel mult îndoielnice’.
‘Ieri am avut un spectacol în Camera Deputaţilor cu cărţi, cu plângeri că sunt blocate în vamă nişte cărţi absolut necesare românilor care trăiesc în Ucraina şi aş avea doar două variante să cataloghez acest circ ieftin. Varianta soft este – inadecvare şi varianta a doua este – o bătaie de joc. Stimaţi colegi care aţi umblat cu cărţi pe aici ieri, într-o ţară în care oamenii mor, într-o ţară aflată în război, dumneavoastră aţi crezut de cuviinţă să le trimiteţi celor de acolo ‘Iubire regăsită’, ‘Petrecerea lui Ralph’ şi ‘Dorinţa’, nişte cărţi cel mult îndoielnice, de dragoste, de dorinţă şi veniţi şi plângeţi aici şi spuneţi că românii trebuie să citească aşa ceva. Vreau să vă citesc o singură frază pe care românii din Ucraina ar fi trebuit să o citească: ‘Pe ţărmul abrupt, bătut de vânturi, al unei insule britanice îndepărtate, destinele unei tinere nobile şi unui cavaler îndrăzneţ sunt legate de încercările sorţii şi de dorinţa nestăvilită care se naşte între ei’. Stimaţi colegi, acesta este ajutorul pe care doreaţi dumneavoastră să îl trimiteţi românilor din Ucraina, o ţară aflată în război, şi aţi făcut circul de ieri cu asemenea titluri?’, a transmis Suciu, în plenul Camerei Deputaţilor.
El a calificat comportamentul parlamentarilor AUR drept ‘o bătaie de joc’. ‘Vă recomand să citiţi cărţi de dragoste şi în vremuri de război’, a încheiat Suciu.
În replică, deputatul AUR Antonio Andruşceac a afirmat că intervenţia lui Daniel Suciu nu a reuşit să fie ‘persiflantă şi plină de ironie’ aşa cum şi-ar fi dorit social-democratul.
‘Nu v-a ieşit, domnule Suciu, că nici ironie fină nu sunteţi capabil, dar puteţi însă să fiţi un umil slujitor şi pentru aceasta vă dau şi dumneavoastră o carte – ‘Viaţă de câine’. Pentru dumneavoastră şi pentru ceilalţi colegi, dar nu neapărat pentru dânşii, poate o duc mai departe la Cotroceni, am ‘Enigma faraonului’. Orice citiţi e un lucru bun, să ştiţi, nu doare şi nu face rău. Dacă atât aţi putut înţelege dintr-un ajutor dat românilor dintr-o ţară în care li se interzice învăţământul în limba română, ar trebui să ne mai gândim’, a susţinut Andruşceac.