Cea de-a doua ediţie a SingFest, festivalul de muzică electronică autohtonă, va avea loc, de vineri până duminică, în comuna Singureni, la 30 de kilometri de Bucureşti, informează un comunicat transmis AGERPRES.
Potrivit unui comunicat transmis AGERPRES, evenimentul, gândit ca o gură de aer fresh, în natură, aduce artişti care îmbină sunete alternative, cu motive tradiţionale şi beat-uri pop.
În prima zi de festival, potrivit line-up-ului SingFest, pe scenă vor urca Şuie Paparude, Dirty Shirt, Argatu’, S.P.P., şi Dorian Popa. Midnight after party va fi susţinut de Bogdan DLP.
Sâmbătă, vor putea fi ascultaţi Dubioza Kolektiv, Sasha Lopez & Misha Miller, The Motans, E-an-na, Petra şi Cobzality, iar midnight after party-ul va fi susţinut de Jador.
În ultima zi de festival vor urca pe scenă Subcarpaţi, Macanache, F.C. DNB, Basska şi Bruja.
‘Ne dorim ca, timp de 3 zile, oamenii care vin la festival să evadeze prin muzica pe care se simt cu adevărat bine şi să se bucure de o experienţă efervescentă care aduce noul şi vechiul într-un tărâm de poveste cu meşteşuguri, muzică, şi elemente tradiţionale reinterpretate. Din punct de vedere muzical, festivalul se descrie precum o combinaţie eclectică care pune în scenă melancolia cântecelor tradiţionale româneşti infuzate cu note de hip-hop, trip-hop, dubstep şi dancehall, care este atât de specifică artiştilor est europeni’, a spus Gheorghe Piperea, organizatorul festivalului SingFest 2023, citat în comunicat.
Transportul către festival este facilitat de autobuzele SingFest, care vor pleca către Singureni din faţa hotelului Horoscop, din oră în oră. Primul autobuz va pleca din Bucureşti vineri la la ora 16,00 şi ultimul autobuz va pleca din Singureni la ora 1,00. Biletele pentru SingFest pot fi achiziţionate online de pe site-urile partenere sau direct de la faţa locului.