Călin Georgescu a fost pus sub control judiciar pentru 60 de zile, după o audiere de câteva ore.
Parchetul General a anunțat infracțiunile pentru care s-a pus în mișcare acțiunea penală în cazul lui Călin Georgescu: instigare la acțiuni împotriva ordinii constituționale, comunicarea de informații false, fals în declarații în formă continuată (privind sursele de finanțare a campaniei electorale și declarațile de avere), iniţierea sau constituirea unei organizaţii cu caracter fascist, rasist ori xenofob, aderarea sau sprijinirea, sub orice formă, a unui astfel de grup, promovarea, în public, a cultului persoanelor vinovate de săvârşirea unor infracţiuni de genocid contra umanităţii şi de crime de război, precum şi fapta de a promova, în public, idei, concepţii sau doctrine fasciste, legionare, rasiste sau xenofobe, iniţierea sau constituirea unei organizaţii cu caracter antisemit, aderarea sau sprijinirea, sub orice formă, a unei astfel de organizaţii.
Cristela Georgescu, soția lui Călin Georgescu, a venit la Parchetul General însoțită de bodyguarzi, pentru a-și susține soțul.
„Noi trebuie să avem acest spectacol al cătușelor. Este pentru noi toți un test de răbdare, de credință, de unitate. Și, așa cum spunea Călin, când cunoști adevărul, poți sta drept în fața oricărei minciuni. (…) Noi suntem puternici, pentru că puterea vine de la Dumnezeu. Noi suntem poporul, noi suntem puterea. (…) Dacă privim retrospectiv tot ce s-a întâmplat, de la turul unu până acum, cred că și un copil poate să tragă o concluzie de bun-simț”, a spus Cristela Georgescu, potrivit Știrile TVR.
Articolul SURSE – Călin Georgescu, sub control judiciar pentru 60 de zile, după o audiere de câteva ore apare prima dată în Ecopolitic.
Sursa: Ecopolitic.ro





