Potrivit surselor TVR, Ministerul Finanţelor nu ar fi dat aviz pe legea pensiilor, care este inclusă pe agenda şedinţei de guvern de astăzi.
Potrivit unor surse guvernamentale, Marcel Boloş ar fi îngrijorat de impactul bugetar pe care îl implică această lege.
Boloş le-ar fi spus liberalilor că nu are de unde să scoată 55 de miliarde de lei în plus şi că anul viitor, ţinta pentru deficitul bugetar trebuie îndeplinită.
Actul normativ poate intra pe masa şedinţei de guvern şi poate fi discutat, însă e greu de crezut că un act normativ care implică cheltuieli bugetare atât de mari poate fi aprobat fără un aviz de la Ministerul Finanţelor.
Articolul Surse: Ministerul Finanțelor nu a semnat legea pensiilor, pentru că bugetul pe anul viitor nu poate susţine creşterile anunţate apare prima dată în Ecopolitic.
Sursa: Ecopolitic.ro