Peste un milion de lei au fost strânşi pentru susţinerea de proiecte din domeniile social, sănătate, cultural, educaţie şi persoane cu dizabilităţi la ‘Swimathon Bucureşti’, eveniment organizat de Fundaţia Comunitară Bucureşti pe 24 iunie, la Bazinul olimpic Dinamo.
Potrivit unui comunicat al fundaţiei transmis marţi AGERPRES, cele 7.677 de donaţii strânse până în prezent au o valoare de 1.074.020 de lei, iar campania a fost prelungită până pe 30 iunie.
La ‘Swimathon Bucureşti’, eveniment ajuns la a XI-a ediţie, au participat 2.000 de persoane – înotători, suporteri şi voluntari.
Un număr de 475 de înotători de performanţă sau începători, persoane cu dizabilităţi, antreprenori, persoane publice, seniori şi copii au făcut echipă şi au folosit înotul ca pretext pentru a susţine cele 28 de organizaţii pentru care se strâng bani.
Evenimentul a fost împărţit în zece serii de înot şi fiecare participant a primit o medalie. Performanţele au fost răsplătite cu premii speciale.
Prin cele zece ediţii precedente, au fost susţinute 230 de proiecte pentru care au înotat peste 4.000 de persoane şi pentru care s-a strâns peste un milion de euro de la peste 32.000 de donatori.