AcasăStiri generaleTanasă: AUR solicită autorităţilor să lămurească problema vizitelor oficialilor maghiari în România;...

Tanasă: AUR solicită autorităţilor să lămurească problema vizitelor oficialilor maghiari în România; considerăm inacceptabilă situaţia

Deputatul AUR Dan Tanasă consideră drept ‘inacceptabilă’ problema vizitelor oficialilor maghiari în România şi solicită Guvernului şi preşedintelui ‘să lămurească imediat’ această chestiune, susţinând că preşedintele Ungariei şi alţi oficiali de la Budapesta desfăşoară pe teritoriul României acţiuni cu ‘caracter revizionist, acţiuni ostile României’.

‘AUR solicită Guvernului României şi preşedintelui Klaus Iohannis să lămurească problema vizitelor oficialilor maghiari în România (…). Considerăm inacceptabilă această situaţie. AUR a semnalat în permanenţă că sub pretextul unor vizite private, preşedintele Ungariei, dar şi alţi oficiali de la Budapesta desfăşoară pe teritoriul României acţiuni cu caracter revizionist, acţiuni ostile României şi care insultă demnitatea şi onoarea românilor’, a susţinut Tanasă, miercuri, la o conferinţă de presă.

Deputatul AUR a afirmat că reacţia autorităţilor de la Bucureşti se rezumă la ‘nişte banale mesaje de protest’.

‘Atragem atenţia că de fiecare dată reacţia autorităţilor de la Bucureşti, a preşedintelui, a MAE, se rezumă la nişte banale mesaje de protest, sau mesaje pe reţelele de socializare. Considerăm că modul în care oficialii maghiari înţeleg să se raporteze la vecinul România este complet inacceptabil pentru noi. Mesajele pe care le transmite preşedintele Ungariei sunt profund ofensatoare la adresa noastră şi considerăm că primii oameni în stat, preşedintele Klaus Iohannis, Ciucă, Ciolacu, trebuie să se ridice din genunchi şi să reacţioneze. Nicăieri în lume, în niciun stat cu apă caldă la robinet nu se întâmplă astfel de gesturi, sub pretextul unor vizite private, să se ascundă tot felul de întâlniri publice’, a spus Tanasă.

Citește și:

Activează Notificările OK No thanks