Acasă55Tanczos Barna spune că a vorbit în limba română atunci când reprezentanţii...

Tanczos Barna spune că a vorbit în limba română atunci când reprezentanţii Declic i-au cerut o declaraţie

Ministrul Mediului, Apelor şi Pădurilor, Tanczos Barna, spune că li s-a adresat reprezentanţilor Declic în limba maghiară, deoarece şi aceştia au dus ‘o campanie în limba maghiară’ în satul Sâncrăieni.

Pe de altă parte, acesta menţionează că în momentul în care i s-a cerut să vorbească în direct, pe Facebook, a făcut-o în limba română.

Precizările vin după ce europarlamentarii Vlad Gheorghe (USR) şi Mihai Tudose (PSD) au declarat că ministrul ar trebui să îşi dea demisia, deoarece le-a vorbit în maghiară activiştilor Declic.

‘Este un neadevăr. Se vede în filmare că m-am adresat acelor activişti în limba română. În filmare se vede că în momentul în care m-au rugat să vorbesc în direct, la ei pe Facebook, am vorbit în limba română. Se vede foarte clar’, a spus ministrul, la Palatul Victoria.

El a negat faptul că ar fi avut o altercaţie cu reprezentanţii Declic.

‘În niciun caz nu a fost nicio altercaţie. (…) Înţeleg că puteam avea multe tipuri de altercaţii: altercaţii de idei, altercaţii de păreri, altercaţii verbale. În niciun caz nu a fost nicio altercaţie. M-am adresat în limba maghiară acelor persoane care toată ziua au dus o campanie în limba maghiară în satul respectiv, spunând lucruri neadevărate. Atât’, a precizat el.

Comunitatea Declic a solicitat recent demisia ministrului Mediului, după scandalul din Sâncrăieni, satul natal al lui Tanczos Barna, în timpul Caravanei Declic de protejare a pădurilor.

‘Ministrul Mediului, alături de un grup de localnici, a reacţionat sub demnitatea funcţiei de membru al Guvernului României, la adresa membrilor organizaţiei Declic. Ministrul i-a apostrofat pe membrii Declic şi a refuzat dialogul civilizat, în timp ce un mai mulţi localnici care au venit odată cu ministrul adresau injurii echipei Declic’, se arată într-un comunicat de presă al Declic.

Grupurile parlamentare ale UDMR au condamnat ferm ‘campania de dezinformare’ lansată împotriva lui Tanczos Barna, potrivit căreia ministrul nu asigură protecţia parcurilor naţionale.

‘Această afirmaţie este falsă pentru că, tocmai la propunerea ministrului Tanczos Barna, a fost introdusă şi în programul de guvernare pentru anul 2021 prevederea ca 75% din suprafaţa fiecărui parc naţional să fie strict protejată, iar proprietarii să fie compensaţi pentru restricţiile care decurg din această situaţie. Având în vedere că anumite părţi din zonele parcurilor naţionale erau deja strict protejate, propunerea ministrului Tanczos Barna, care ţine cont de recomandările internaţionale, a fost de a extinde acest nivel de protecţie la trei sferturi din suprafaţa totală, adică la 75%. Această propunere a fost susţinută de coaliţie’, se arată într-un comunicat de presă al UDMR.

Ministrul Mediului a spus pe 1 octombrie, pentru AGERPRES, că este vorba de o campanie denigratoare şi un atac la adresa sa.

‘Informaţiile prezentate în limba maghiară, în aceste zile, au un singur scop: nu protejarea pădurilor, ci denigrarea persoanei mele. Campania Declic, finanţată de o comunitate care e una de respectat, s-a transformat, în loc de campania de protejare a pădurilor, într-o campanie de atac la adresa persoanei mele, ceea ce nu este corect şi nu caracterizează comunitatea Declic’, a declarat Tanczos Barna.

Citește și:

Activează Notificările OK No thanks