Ministrul Mediului, Apelor şi Pădurilor, Tanczos Barna, a declarat, vineri, la Odroheiu Secuiesc, că Sistemul de Urmărire a Materialului Lemnos – SUMAL 2.0 care funcţionează în România este printre cele mai bune sisteme de trasabilitate din Europa, fiind apreciat la nivelul Comisiei Europene.
‘Întrebarea este dacă SUMAL îndeplineşte acel rol pe care îl are, de a asigura trasabilitate, de a asigura posibilitate de verificare, de control, atât în pădure, cât şi pe rutele de transport şi în unităţile de procesare. Dacă are sau nu breşe SUMAL 2.0 ? Orice sistem informatic şi orice sistem de control va avea breşe. SUMAL 2.0 este un pas uriaş înainte şi va fi dezvoltat în continuare. Breşele se constată uneori o dată pe zi, uneori o dată – de două ori pe lună. Aceste disfuncţionalităţi sau neajunsuri sunt în continuă rezolvare ca probleme, dezvoltările sunt discutate în continuare cu STS. Eu sunt convins că acest SUMAL este printre cele mai bune sisteme de trasabilitate din Europa, nu cred că sunt foarte multe sisteme similare. Acest lucru a fost apreciat inclusiv de domnul comisar din cadrul Comisiei Europene, pentru că este un pas înainte în lupta tăierilor ilegale din România’, a declarat Tanczos Barna.
Ministrul Mediului, Apelor şi Pădurilor a răspuns astfel unor organizaţii de mediu care susţin necesitatea adoptării SUMAL 3.0, pe motiv că sistemul existent, SUMAL 2.0, ar avea breşe şi ar permite anumite intervenţii, iar astfel tăierile ilegale de pădure nu pot fi stopate.