Acasă93Târg Caritabil de Jucării - pe 2 iulie, în Parcul Crângaşi

Târg Caritabil de Jucării – pe 2 iulie, în Parcul Crângaşi

Un Târg Caritabil de Jucării va fi organizat pe 2 iulie în Parcul Crângaşi, împreună cu copiii înotători de performanţă ai Clubului Sportiv al Armatei Steaua Bucureşti, anunţă Asociaţia CONIL.

Potrivit unui comunicat transmis miercuri AGERPRES, fiecare dintre cei 10 copii ai Clubului Steaua vor aduce ‘cele mai frumoase jucării’ în parcul Crângaşi, între orele 10,00 – 12,00.

Fondurile rezultate din vânzarea jucăriilor vor oferi posibilitatea ca 100 de copii cu nevoi speciale din cadrul Asociaţiei CONIL să poată beneficia de ore gratuite de recuperare prin sport, artă, muzică şi digitalizare.

Potrivit sursei citate, cei care vor să susţină această iniţiativă pot face o donaţie ‘direct cu cardul’ accesând linkul https://swimathonbucuresti.ro/echipa/ambitiosii-steaua-inot.

Asociaţia CONIL a luat fiinţă în anul 2010, la iniţiativa Adelei Hanafi, fondator, ca urmare a unei experienţe personale de mamă a unui copil cu dizabilităţi, din dorinţa de a da o şansă reală la educaţie, integrare şi incluziune socială a copiilor şi tinerilor cu diferite dizabilităţi – autism, sindrom Down, retard mediu, epilepsie, tetrapareză spastică etc.

Citește și:

Activează Notificările OK No thanks